In memoriam profesorul universitar Nicolae Eșanu – 80 de ani
- 1603 vues
O figură proeminentă a învățământului superior medical din Republica Moldova – reprezentativă pentru istoria Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” – este cea a profesorului universitar Nicolae Eșanu, fost prorector pentru activitate didactică, şef al Catedrei de histologie, citologie şi embriologie, specialist morfopatolog de categorie superioară, care astăzi ar fi împlinit vârsta de 80 de ani.
Născut la 9 mai 1941, în satul Corjeuți, raionul Briceni, într-o familie de țărani, Nicolae Eșanu a absolvit Școala Medie din satul natal (1958), iar în 1965 – Institutul de Stat de Medicină din Chișinău. În același an a fost încadrat în activitatea didactică, fiind înmatriculat ca aspirant la Catedra de histologie, citologie și embriologie. Cariera profesională a evoluat în ascensiune de la asistent, lector superior, conferenţiar și profesor universitar, şef la aceeași catedră – până la prodecan, decan, prorector pentru activitate didactică, dintre care doi ani – rector interimar al USMF „Nicolae Testemițanu”.
Timp de 43 de ani s-a afirmat ca pedagog de vocaţie și manager iscusit, participând implicit la reorganizarea procesului de instruire, inclusiv la elaborarea conceptului și a Standardului educațional de pregătire continuă a medicilor și la implementarea noilor forme pentru examenele de stat. A impus aplicarea metodelor inovative de instruire și revizuirea planurilor de învățământ, fapt ce a favorizat, la acea etapă, alegerea profesorului Eșanu ca membru al Conferinței Decanilor Facultăților de Medicină de Expresie Francofonă, comunitate ce include 132 de facultăți din 33 de țări. A fost membru al Senatului și al Consiliului științific al USMF „Nicolae Testemițanu”, membru al Consiliului științific specializat în susținerea tezelor la profilul medico-biologic, președinte al Consiliului Facultății de Medicină Generală și președinte al Comisiei pentru examenul de doctorat la disciplina Histologie.
Distinsul profesor a fost o personalitate multilateral dezvoltată, social activă, principială, demonstrând calități de pedagog erudit, care tindea permanent spre perfecționarea procesului de studii, aplicând metode moderne de instruire și evaluare a cunoștințelor studenților. În acest scop, savantul a efectuat stagii de perfecționare în orașele: Moscova, Sankt Petersburg (URSS), București, Iași, Cluj, Timișoara, (România) și în SUA. A contribuit la formarea tinerilor specialiști și la îmbunătățirea calității procesului de instruire, ținând prelegeri de profil la Facultățile de Medicină Generală și Stomatologie și la specialitatea Medicină preventivă. A contribuit la traducerea, în limba română, a Manualului de Histologie (2 ediții) și a cursului practic de specialitate. Este autor al unui program computerizat de autoinstruire și a două cursuri: Citologie și Histologia generală. Colegialitatea şi spiritul de echipă, care au devenit drept normă de comportament şi de stil de organizare a activităţii universitare, au permis prorectorului Nicolae Eşanu să consolideze în Secţia de studii o echipă de profesioniști: decani, prodecani și inspectori care, în colaborare cu conducătorii subdiviziunilor şi ai catedrelor, au contribuit esenţial la reacreditarea naţională a Universităţii, la evaluarea internaţională a Facultăţii de Medicină Generală de către Consiliul de Evaluare a Conferinţei Internaţionale a Decanilor Facultăţilor de Medicină de Expresie Franceză, membrul căruia a fost timp de mai mulţi ani. Cu participarea nemijlocită a profesorului Nicolae Eşanu, au fost elaborate standardele educaţionale, au fost perfectate planurile de studii în conformitate cu standardele Organizației Mondiale a Sănătății şi cu cerinţele Procesului de la Bologna din spaţiul european unic.
Sub conducerea prorectorului Nicolae Eşanu a fost optimizat procesul didactic, fiind implementate tehnologii moderne de instruire şi de evaluare. S-au întreprins paşi concreţi în vederea introducerii noilor forme de organizare a învăţământului universitar, inclusiv prin aplicarea sistemului de credite academice transferabile. A fost un promotor al implementării sistemului de modul interdisciplinar în procesul didactic și al adaptării sistemului educaţional la necesităţile studenţilor. Extrem de valoroasă este activitatea prorectorului Eşanu și la elaborarea proiectului Strategiei de dezvoltare instituțională.
Pe lângă activitatea pedagogică şi administrativă, a desfășurat și o vastă activitate de cercetare. În anul 1987 susţine cu succes teza de doctor în științe medicale. A publicat peste 100 de lucrări ştiinţifico-didactice, inclusiv manuale, monografii, articole, elaborări metodice pentru studenţi, implementând cele mai complicate și contemporane metode de investigații în histologie. Rezultatele investigaţiilor ştiinţifice au fost prezentate la numeroase congrese şi simpozioane naţionale şi internaţionale. A fost conducător al tezelor de doctor şi de doctor habilitat în biologie şi în medicină. La iniţiativa profesorului Nicolae Eşanu, a fost pusă temelia imunohistochimiei în universitatea noastră, o direcţie ştiinţifică nouă susţinută de comunitatea ştiinţifică medicală.
Erudiţia, tactul de pedagog iscusit, exigența faţă de discipoli şi subalterni, verticalitatea și calitățile morale ireproșabile s-au îmbinat armonios cu o rară cumsecădenie şi cu un fin simţ al umorului, iar toate acestea i-au adus aprecierea binemeritată în rândul contemporanilor.
Profesorul Nicolae Eşanu a fost un veritabil promotor al Almei Mater, al tradițiilor naționale, fiind îndrăgostit de istoria şi de limba poporului moldav – valori pe care le-a transmis discipolilor săi.
Pentru activitatea sa prodigioasă, curajul civic, dăruirea de sine profesiei, instruirea și educarea mai multor generații de medici, precum și pentru merite deosebite în dezvoltarea științelor medicale, profesorul Nicolae Eșanu a fost decorat cu înalte distincții de stat – medaliile „Nicolae Testemițanu” și „Meritul Civic”.
Viaţa şi activitatea distinsului profesor sunt un excepţional model de vocaţie și de devotament, în numele prezentului şi al viitorului. Este un veritabil exemplu demn de urmat pentru generaţiile tinere.
Cu regret, s-a stins din viață prea devreme, la 22 octombrie 2009.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii